și emoțională. În momentul în care degetele mele au strâns-o în jurul ei, ceva s-a schimbat. Au ieșit la suprafață amintiri care nu păreau deloc amintiri – fragmente, senzații, impresii care nu-mi aparțineau, dar care totuși se simțeau tulburător de apropiate. Pieptul mi s-a strâns. Capul mi-a zumzăit, ca și cum ceva s-ar fi trezit la viață.
Nu-mi puteam da seama dacă îmi aminteam ceva real sau îmi imaginam ceea ce mă temusem dintotdeauna.
M-am uitat la mama, iar ea s-a uitat înapoi la mine fără să spună un cuvânt. Amândouă am înțeles că, orice ar fi fost acest obiect, nu era doar ceva ce-i aparținea tatălui meu. Era ceva ce purta cu el – ceva ce-l modela, îl seca, poate chiar îl definea.
Sertarul a fost închis din nou.
Cutia era încuiată.
Dar frica nu s-a întors de unde venise.
Pentru că odată ce ceva ascuns este văzut, nu poate fi
